Cazare in Romania |
Obiective turistice |
Adauga unitate de cazare |
Propune obiectiv turistic |
Contact
Descriere In ultimul testament redactat in 1933, cu 5 ani inainte de a muri, Regina Maria cerea ca trupul sa ii fie inmormantat la Curtea de Arges iar inima sa in capela resedintei de la Balcic. Astfel, dupa moartea Reginei Maria inima sa a fost imbalsamata, pusa intr-o caseta de argint octogonala, invelita intr-un steag dublu care avea pe o parte drapelul Romaniei si pe cealalta steagul Marii Britanii, asezata intr-o pretioasa caseta de bijuterii, din argint aurit si cu ornamente din pietre pretioase pe care era gravat: ALTETEI SALE PRINCIPESA MARIA A ROMANIEI:DOAMNELE ROMANE. Aceasta caseta a fost primita din partea doamnelor romane cu ocazia vizitei Reginei Victoria I a Regatului Unit in Romania. Dupa ce au fost depuse la Cotroceni, regele Carol al II-lea impreuna cu fiul sau Mihai au indeplinit dorinta testamentara a Reginei Maria ducand caseta care continea inima reginei in Capela Stella Maris de la resedinta reginei din Balcic unde a fost depusa cu toate onorurile. Tunurile distrugatorului “Regina Maria"au tras 21 de salve iar gornistii companiei de marina au sunat stingerea. Dupa 1940 cand Romania a pierdut Cadrilaterul, Principesa Ileana i-a ordonat administratorului resedintei sale de la Bran, generalul Zwiedineck sa aduca inima mamei sale de la Balcic in Romania pentru a fi inmormantata la Bran unde a fost a doua resedinta a mamei sale. Asfel s-a pornit constructia Capelei “Inima Reginei Maria"de la Bran care a fost finalizata in 1941, unde au fost depuse casetele cu inima reginei intr-un sarcofag de marmura. Capela avea un grilaj din fier, ornamentat cu cruci gamee, simbol des folosit de Regina Maria in timpul vietii. In 1968, in perioada comunista, capela a fost profanata iar inima reginei a fost scoasa din sarcofagul de marmura si din casetele de argint care au fost incluse in Tezaurul Istoric al Romaniei, mutata intr-o cutie de plasic si dusa in depozitul Muzeului National de Istorie al Romaniei pentru ca dupa trei ani sa fie mutata pe un raft din Muzeului National de Istorie al Romaniei din Bucuresti, unde se afla si astazi. Inca din 1995 s-au inceput lucrari de restaurare a capelei cu ajutorul Parohiei Bran la initiativa istoricului Nicolae Pepene si lui Emil Stoian, presedintele Asociatiei “Fiii si Prietenii Branului"de a aduce inima Reginei Maria inapoi la Bran dupa terminarea lucrarilor de revovare si sfintire ale capelei. Descrierea este gresita? Corecteaza Imagini Capela Inima Reginei Maria din Bran Transilvania Localizare / Contact Pozitionare Capela Inima Reginei Maria pe harta Pozitia nu este buna? Corecteaza Alte obiective turistice in Bran Castelul Bran, Bran, ... Cazare in Bran Camping Vampire, Complex Select Holiday Villa, Pensiunea Bradul, Pensiunea Piatra Craiului, Pensiunea Dana, Complex Bran, Pensiunea Katharina, Pensiunea Duicu, Hanul Bran, Vila Casa Cristudor, Hotel Wolf, Pensiunea Bogdan, Pensiunea Mama Cozonacilor, Pensiunea Panoramic, Casa Tohaneana, Pensiunea Aron, Pensiunea Popasul Reginei, Pensiunea Nisa, Hotel La Dolce Vita, Vila Doina Branului, ... Adaugat / Actualizat: 2010-09-17 Comentarii
In fata Capelei (care, fie vorba intre noi, este f. mica), se afla o poiana splendida pe care poti campa in conditii excelente! La stanga Capelei, urca o poteca spre satul turistic MAGURA care este si va fi, coltul meu de rai. Daca sunteti in Bran, sunteti intr-o dilema:inspre BUCEGI sau PIATRA CRAIULUI? Zile senine
Acesta NU este un forum de discutii. Vor fi aprobate doar impresii ale celor care AU FOST in acest loc. * Intreaga responsabilitate de orice natura asupra comentariilor revine autorilor. Mesajele sunt moderate si vor aparea in site numai dupa ce vor fi verificate. Ne rezervam dreptul de a nu publica mesaje cu continut nerelevant, vulgare, sovine sau rasiste, agramate sau gen chat/hi5, atac la alte comentarii, reclama mascata sau referiri la alte locatii, mesaje personale. Daca mesajele totusi contin informatii relevante vor fi editate eliminand portiunile in contradictie cu regula anterioara. |