Casa Memorala I.G.Duca – Maldaresti

Localitatea: Maldaresti
Judetul: Valcea
Zona: Oltenia

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele Nu există evaluări (Votati doar daca ati fost aici)

Construita in 1912 de omul politic liberal I.G.Duca pentru a fi folosita drept casa de vacanta, actuala constructie reflecta prin dimensiuni si amenajare bunul gust si modestia unui om care, desi ajuns prim ministru, a reusit sa pastreze in tot ce a facut simtul masurii.
I.G.Duca, om politic de o remarcabila valoare, teoretician al liberalismului si sustinator al ideii de progres, avea sa cunoasca una dintre cele mai spectaculoase si meritate cariere politice: deputat in parlament la 26 de ani, ministru la 38 de ani si prim ministru la 54 de ani.

Nascut la 20 decembrie 1879, la Bucuresti a urmat clasele primare si primele doua clase de liceu in particular, dupa care a urmat Colegiul Clasic „Cantemir Voda”. Cursul superior il continua la Liceul „Sfantul Sava”, mentinandu-se intre fruntasi, asa cum avea sa-si aminteasca un vechi coleg si prieten Gala Galaction: „In toamna anului 1894, promotia mea de la Liceul „Sfantul Sava”intrase in clasa a V-a. De obicei aceasta clasa era un nod de cale ferata. Multi scolari de prin alte scoli debarcau la liceul nostru si luau trenul clasei a V-a. Intre noii sositi era si un baietandru mai mic si mai firav decat media colegilor, dar cu o infatisare mai deosebita. Era miop, purta ochelari, avea obraz fin si trandafiriu si sub ochelarii lui de miop niste scaparari de nestinsa curiozitate si de vie inteligenta. Nu ne-am imprietenit prea curand.

El era un elev de o sarguinta si de o exactitate exemplara. S-a afirmat in 2-3 luni, fruntas printre fruntasi si a devenit stima colegilor si a profesorilor. Eu eram un fel de inger apostat…”

In iunie 1897 isi ia bacalaureatul, iar in toamna aceluiasi an pleaca la Paris pentru studii universitare, inscriindu-se la Facultatea de Drept.

Teza de doctorat, pe care studentul I.G.Duca a prezentat-o la Paris comisiei, „Societatile Cooperatiste din Romania”, a impus prin noutate, cat si prin maniera de abordare.

Intors in tara, la recomandarea lui Ion I.C.Bratianu este numit ajutor de judecator la Ocolul Valcea, Plasa Horezu, la 20 decembrie 1902, exact in ziua in care implinea 23 de ani. Au urmat patru ani de activitate la Casa Centrala a Cooperatiei din Bucuresti in calitate de subdirector.

Anul 1907 coincide cu momentul intrarii sale in viata politica in randul Partidului National Liberal, pe listele caruia candideaza pentru prima oara si este si ales ca deputat in Parlamentul Romaniei.

Izbucnirea primului razboi mondial a marcat punctul de cotitura pentru activitatea politica a lui I.G.Duca, care devine Ministru al Instructiunii Publice si Culte, calitate care i-a permis sa ia parte la negocierile privind Tratatul de Alianta ce avea sa fie semnat cu Antanta.

Dupa ce, la sfarsitul razboiului, timp de un an a fost Ministru al Agriculturii, in 1922 Partidul National Liberal i-a incredintat Ministerul Afacerilor Externe. In acelasi an a fost convocata, la Lausanne, la 20 noiembrie, o conferinta de pace cu Turcia, unde se punea din nou problema Stramtorilor.

Cea mai importanta prevedere a acestui tratat, la care I.G.Duca si-a adus o contributie remarcabila, a fost recunoasterea frontierelor consacrata prin tratatele din 1919-1920.

Dupa Instructiunile Publice si Culte, Agricultura –Domenii, Externe, a devenit in 1927 titularul Ministerului de Interne, insa pentru scurt timp. Moartea lui Ionel Bratianu, la putin timp dupa regele Ferdinand, a facut ca Partidul National Liberal sa-i incredinteze presedintia lui Vintila Bratianu intr-un moment dificil, cand liberalii isi incepeau o lunga si grea perioada de opozitie.

Revenirea lui Carol al II-lea parea sa distruga tot capitalul politic al liberalilor, cu atat mai mult cu cat presedintele partidului luase atitudine ferma, iar I.G.Duca se solidarizeaza cu acesta, rostind celebra fraza „sa mi se usuce dreapta de i-o voi intinde aventurierului.”

Figura proeminenta a vietii noastre publice, de o cinste exemplara, cu o inalta constiinta a raspunderii, o respingere organica a tot ceea ce insemna trafic al intereselor statului, I.G.Duca este numit, dupa moartea lui Vintila Bratianu, la 14 noiembrie 1933, de catre rege, sef al guvernului, care sub o aparenta impaciuitoare ascundea ideea razbunarii.

Prilejul nu a intarziat sa apara. La 7 decembrie 1933, in sedinta de Cabinet, majoritatea guvernantilor, chemati sa-si dea votul pentru dizolvarea Miscarii Legionare, s-a opus. Procedura fireasca ar fi fost ca regele sa semneze un decret regal de dizolvare, insa el a refuzat trecand aceasta sarcina in competenta lui I.G. Duca, in calitate de prim ministru. Prin acest raspuns negativ, regele a deviat furia Legiunii asupra lui Duca, care-l facea raspunzator pentru toate hotararile guvernului.

Consecintele nu au intarziat sa apara. In seara zilei de 29 decembrie 1933, pe cand se intorcea de la Peles, dupa o audienta la rege, la iesirea din gara Sinaia, I.G.Duca a fost asasinat de trei legionari. Respectandu-i-se dorinta testamentara si, asa cum reiese din registrul de la Cimitirul Belu, la 6 mai 1934, ramasitele pamantesti au fost aduse in judetul Valcea, aproape de Maldaresti, la biserica de la Ursani, unde se odihnesc si azi.

Valcenii au incercat sa-i perpetueze amintirea ridicandu-i, un an mai tarziu, o statuie chiar in centrul orasului, pe locul unde se afla azi statuia lui Mircea cel Batran din parcul cu acelasi nume, iar bulevardul Calea lui Traian s-a numit intr-o vreme chiar bulevardul I.G.Duca. Se pare insa ca timpul a fost necrutator: in perioada venirii legionarilor la putere statuia a fost demolata, iar bulevardul si-a recapatat vechea denumire.

Doar maldarestenii mai pastreaza, plini de nostalgie, amintirea celui pe care un mare istoric spaniol Francisco Veiga avea sa-l caracterizeze ca fiind „ultimul zoon politikon al romanilor”