Lacul de acumulare Vidraru – Muntii Fagaras

Judetul: Arges
Zona: Muntii Fagaras

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele Nu există evaluări (Votati doar daca ati fost aici)

Lacul de acumulare Vidrarul este situat pe raul Arges pe un sector de 28 km lungime, intre Cumpana si Oiesti. Constructia barajului a durat cinci ani si jumatate. S-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1. 768. 000 metri cubi de roca, din care aproximativ 1 milion metri cubi in subteran, s-au turnat 930. 000 metri cubi de beton, din care 400. 000 metri cubi in subteran si s-au montat 6. 300 tone de echipamente electromecanice. Lacul de acumulare Vidraru are un volum total de 465 milioane metri cubi. Nivelul normal de retentie este de 830, 00 metri deasupra marii (mdM), lacul avand, la aceasta cota, o suprafata de 870 hectare si o lungime de 14 km. Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurarii, al cincilea in Europa si al noualea in lume intre constructiile similare. Este un baraj din beton cu dubla curbura realizat din 22 ploturi verticale, avand inaltimea de 166, 60 metri si o lungime la coronament de 307 metri, si este traversat de noua galerii orizontale interioare. Constructia se sprijina pe versantii muntilor Pleasa si Vidraru. Turbinele si generatoarele electrice ale hidrocentralei asigura o productie de energie, intr-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an.