Manastirea Peri

Localitatea: Peri
Judetul: Maramures
Zona: Maramures

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00)

In localitatea Peri, la mica departare de comuna Sapanta, a existat o importanta manastire ctitorie a dinastiei voievodale a Dragosestilor. Mai inainte insa ca Sas Voda si fii sai, Balcu si Drag, sa intemeieze la Peri prima manastire din Maramures, luase fiinta aici o mica sihastrie aflata in grija inaintasilor lui Dragos Voda cu hramul „Sfantul Arhanghel Mihail” protectorul acestei familii. Voievozii Balcu si Drag, nepotii lui Dragos, au daruit manastirii bunuri si terenuri si au ridicat o biserica din piatra iar in 13 august 1391, la cererea lor, manastirea e ridicata la rangul de Stavropighie Patriarhala cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din opt tinuturi.

Incepand de la aceasta data, sediul central al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului s-a aflat, timp de 312 ani, cu mici intermitente, la Manastirea Peri. Dupa 1391 viata isihasta cunoaste o dezvoltare fara egal. Egumenul Pahomie a incurajat dezvoltarea vechilor sihastrii Barsana, Cuhea si Biserica Alba, infiintand noi asezaminte. Tot el a pus bazele scolii de caligrafi de la Manastirea Peri unde au fost copiate si traduse in romaneste pentru prima data „Psaltirea”, „Faptele Apostolilor” si „Evanghelia”. La Peri a functionat o tipografie in care s-au tiparit carti de slujba si de invatatura crestina. Aici si-au avut resedinta zeci de episcopi ortodocsi ai Maramuresului, intre care si Iosif Stoica, intaistatatorul din anii 1690-1711.

Manastirea Peri a fost distrusa si desfiintata in 1703 in timpul rascoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea. Astazi, prin grija parintelui Grigore Lutai de la biserica din Sapanta, se doreste reinvierea vestitei manastiri. Ea va fi amplasata intr-un parc dendrologic, intr-o padure seculara. Biserica, asezata pe un soclu de piatra, va fi construita in stil maramuresean, din lemn masiv de stejar. Impresionanta turla de aproape 78m face ca edificiul sa fie cea mai inalta biserica de lemn din Europa.