Podul lui Dumnezeu – Ponoarele

Localitatea: Ponoarele
Judetul: Mehedinti
Zona: Oltenia

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00)

Este unul din cele trei poduri naturale din lume. Mai exista poduri naturale in Franta si in SUA, dar singurul din lume deschis traficului rutier e cel de la Ponoarele. Podul peste care trece soseaua este o arcada naturala, care a luat nastere prin prabusirea tavanului unei pesteri. Arcada este de circa 25 m lungime, 8 metri latime si se ridica la inaltimea maxima de 14m fata de fundul viroagei peste care se arcuieste. Grosimea bancului de calcar din care este format are minimum 4m.

Legenda spune ca podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru Sfantul Nicodim, ca sa treaca spre Tismana, dupa ce oamenii din Ponoarele l-au alungat din comuna. Despre Nicodim, o parte din legenda e reala. Pe la anul 1370, calugarul era in cautarea cascadei ce i s-a aratat in vis, deasupra careia trebuia sa construiasca o manastire. S-a oprit la Ponoarele, in locul de unde izvoraste acest parau, dar doua familii instarite din localitate l-au facut sa plece, acuzandu- l ca ar fi furat doua gaini. Nicodim, umilit, a plecat la Tismana, unde a ridicat manastirea visata. Nu inainte insa de a blestema apa de la Ponoarele: sa se zbuciume, sa fie fara pesti si sa o inghita pamantul. Ceea ce s-a si intamplat, pentru ca pe cursul ei s-au construit opt mori, in ea nu traieste nici o vietate, iar la un moment dat pamantul o inghite, la propriu, pentru ca traiectoria albiei sale trece peste o pestera. Apa intra in cavitatea subterana brusc si da impresia ca e inghitita de pamant.